Clipurile de pe Youtube afectează sănătatea adolescenților. Care sunt cele mai „nocive” melodii

Clipurile de pe Youtube afectează sănătatea adolescenților. Care sunt cele mai „nocive melodii
Publicat: 16/01/2016, 15:25
Actualizat: 07/07/2016, 00:21

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Nottingham și publicat în The Journal of Epidemiology and Community Health a analizat 32 dintre cele mai populare videoclipuri pentru o perioadă de 12 săptămâni. Aceștia au numărat câte referințe la alcool și tutun – imagini, descrieri, versuri – apar în clipurile respective și durează până la zece secunde. Astfel, oamenii de știință au descoperit că în aceste video-uri apăreau 1006 milioane de reprezentări legate de băuturile alcoolice și 203 milioane de trimiteri la fumat, scrie The Independent.

Majoritatea conținutului a fost livrată către persoane cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, însă expunerea individuală a fost și de patru ori mai mare în rândul adolescenților. Tinerii între 13 și 15 ani au recepționat, în medie, 11,48 descrieri ale comportamentului legat de alcool, în vreme ce aceia din intervalul 16-18 ani au fost expuși la 10,5 referințe.

O dată cu creșterea vârstei individului, a scăzut și procentul de interpretări nocive recepționate, astfel că adulții s-au confruntat doar cu 2,85 astfel de referințe în clipurile vizualizate.

Un rezultat neașteptat a fost și faptul că nivelul expunerii a fost cu circa 65% mai mare în rândul fetelor. Melodiile „Trumpets” a lui Jason Derulo și „Blurred Lines” a lui Robin Thicke au înregistrat cel mai mare nivel de reprezentări ale fumatului, în vreme ce „Timber”, cântată de Pitbull și „Drunk in Love”, melodia lui Beyonce au avut cel mai mare conținut explicit referitor la alcool.

„Dacă aceste niveluri ale expunerii s-ar menține constante și reprezentative, atunci, într-un singur an, videoclipurile ar livra circa patru miliarde de expuneri la comportament care arată excesul de alcool și un miliard de referințe la fumatul excesiv, doar în Marea Britanie”, au scris cercetătorii.

„În plus, numărul de referințe a fost calculat pe baza unei singure vizualizări. Oricum, multe dintre clipuri au fost vizionate în repetate rânduri, așa că numărul expunerilor de comportament vicios poate fi mult mai mare”, au completat oamenii de știință.

Cercetătorii susțin că astfel de videoclipuri pun sănătatea într-un adevărat pericol și necesită reglementări adecvate. „Având în vedere implicațiile evidente pentru sănătatea adolescenților, sugerăm ca prezentarea consumului de alcool și tutun într-un mod pozitiv în videoclipurile artiștilor să fie inclusă și marcată conform categoriei ‘comportament periculos'”, au concluzionat realizatorii studiului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...